Dezlipirea De Retina



Dezlipirea de retină apare atunci când retina (stratul responsabil de percepția luminoasă) este decolată de pe stratul său suport vascular (coroida). Cauza cea mai frecventă pentru această afecțiune este reprezentată de apariția unei rupturi retiniene. Această ruptură apare deseori datorită separării vitrosului de retină. Acest proces este unul fiziologic și se datorează îmbătrânirii normale a structurilor oculare. Odată aparută ruptura, fluidul ce se găseste în interiorul ochiului poate migra în spatele retinei și astfel realizează decolarea acesteia.





Simptome


Dezlipirea de retină poate avea loc brusc sau într-o manieră graduală dar este des însoțită de o reducere dramatică a calității vederii. Mulți pacienți descriu apariția flash-urilor luminoase (fulgere, blitz-uri), a tulburărilor vitreene (opacități mobile percepute în câmpul vizual) sau prezența unei cortine întunecate ce se mișcă în câmpul vizual. Dacă observați prezența acestor simptome este recomandat să consultați un oftalmolog cât se poate de repede deoarece dezlipirea de retină poate rezulta în pierderea permanentă a vederii.


Diagnostic


Pentru a diagnostica această patologie este necesară o consultație oftalmologică ce implică dilatarea pupilei. Există diverse mijloace utilizate pentru vizualizarea polului posterior. Acestea includ: biomicroscopia folosind lentile speciale, examinarea cu oftalmoscopul indirect și examenul cu lentila Goldmann. Scopul principal este determinarea cauzei dezlipirii de retină și a eventualelor rupturi ce au putut duce la apariția afecțiunii precum și determinarea strategiei optime de tratament.


Tratament


Tratamentul este aproape întotdeauna chirurgical. Abordarea terapeutică depinde de cauza și amploarea decolării retiniene. Opțiunile chirurgicale includ retinopexia pneumatică, procedurile de tip scleral buckling și vitrectomia asociată tamponadei cu gaz sau ulei siliconic.


  1. Retinopexia pneumatică implică injectarea de gaz în spațiul vitros. Bula de gaz astfel creată împinge retina și o poziționează pe stratul suport. Anumite mijloace fizice sunt folosite pentru a închide ruptura și a menține retina aplicată (acestea includ tratamentul laser sau crioterapia)
  2. În cadrul procedurilor de tip scleral buckle, o bandă flexibilă este fixată la scleră pentru a apropia peretele ocular de retina detașată. Tratamentul Laser sau crioterapia sunt utilizate pentru închiderea rupturii.
  3. Vitrectomia reprezintă extracția umorului vitros folosind un instrument de mici dimensiuni numit vitreotom. În cadrul acestei proceduri lichidul subretinian este drenat și tratamentul laser sau crioterapia sunt utilizate pentru a realiza închiderea rupturii retiniene. La sfârșitul procedurii spațiul în care se găsea vitrosul este umplut folosind un gaz special dizolvabil sau uleiul siliconic. În cazul în care este folosit uleiul siliconic, o altă procedură este necesară pentru a-l îndepărta atunci când medicul consideră oportun.


O parte importantă a tratamentul o reprezintă poziționarea pacientului în zilele ce urmează intervenției. Este deosebit de importantă respectarea indicațiilor chirurgului în ceea ce privește acest aspect precum și evitarea eforturilor fizice și urmarea întocmai a tratamentului prescris și a vizitelor programate.

Un tratament aplicat precoce îmbunătățește vederea la majoritatea pacienților cu dezlipire de retină. Aproximativ 10-20% din pacienți vor avea nevoie de mai mult de o procedură pentru a atinge succesul chirurgical. Actualmente vitrectomia este cea mai frecvent utilizată pentru abordarea acestei afecțiuni.